
Orientare în carieră și dezvoltare personală
Mihaela Ivan
Antreprenor și fondator Wolf Career Division
De peste 15 ani lucrez cu oameni, echipe și businessuri. Experiența mea vine atât din antreprenoriat și management, cât și din strategie, comunicare și lucrul direct cu oameni aflați în etape profesionale foarte diferite.
Am construit și coordonat echipe, am recrutat, am luat decizii bune și decizii greșite despre oameni și am văzut direct cât de mult se schimbă performanța atunci când omul potrivit ajunge, sau nu ajunge, în rolul potrivit.
În timp, interesul meu pentru oameni și performanță s-a transformat într-o direcție profesională distinctă. M-am specializat în orientare în carieră și dezvoltare personală, prin programe de formare profesională autorizate, iar pregătirea mea este completată de formări în NLP, analiză comportamentală și metode de evaluare și explorare a carierei.
Astăzi, prin Wolf Career Division, combin experiența antreprenorială cu instrumente de evaluare calitativă și cantitativă, baterii de teste și o abordare multidisciplinară. Lucrez cu elevi și studenți care își caută direcția, profesioniști aflați într-un moment de schimbare, sportivi de performanță care își pregătesc următoarea carieră, dar și cu antreprenori și companii care vor oamenii potriviți în rolurile potrivite.
Nu îți spun ce să faci cu viața ta profesională, te ajut să înțelegi mai bine cine ești, ce resurse ai și în ce direcții merită să te uiți, pentru ca decizia să îți aparțină și să fie una fundamentată.
- Specialist în orientare în carieră
- Consilier pentru dezvoltare personală
- Formare NLP și analiză comportamentală






